Cu desfranata la plimbare

As vrea sa pot spune ceva interesant despre cum am petrecut Pastele, dar ca si pana cum, am fost acasa pentru a “semna” condica. In afara de placuta companie a unui bun prieten totul a fost plin de incordare, stress, doar micile evadari reusind sa-mi pastreze calmul.

Am mancat mancare si am baut orice in afara de alcool, in ultimele saptamani creandu-se in mine o hipersensibilitatate generala, manifestata si in directia asta. Ajuns in Bucuresti primul lucru pe care l-am facut, chiar si inainte de spalat pe maini si despachetare, a fost acela de a iesi cu bicicleta la o tura.

Petale albe, multe petale albe cernute din copaci se strang prin adierea vantului la marginea bordurilor. Trec in graba cu bicicleta pe langa acestea provocandu-le o miscare dezordonata. Casc gura la doua randunici care se-mbaiau intr-o balta sub o masina. Bagau rapid capsorul in apa dupa care se scuturau rapid usor ingamfate. Topaie de zor si repeta in continuu procedeul, animand cu ciripitul lor o dimineata nu tocmai frumoasa de aprilie.

Furat de peisaj dau intr-o bordura inalta, nu ma lovesc prea tare, dar suficient sa ma prost dispun pentru moment. N-am ce-i face, fac haz de necaz, si merg mai departe rosting usor “Desfranato!”. Si intr-adevar doar ce e ea de vina ca are frane de forma? ceva in genul cum au masinile de formula 1 oglinzi retrovizoare… total inutile, dar sunt acolo.

Dintotdeauna am apreciat Politehnica prin faptul ca e verde, primavara anumiti copaci ascund cu succes atmosfera citadina prin coroanele si parfumul lor. Topai cu bicicloanta pe o bordura langa un copacel parca dinadins cautand-o cu lumanarea. Ma plictisesc rapid si urc spre Cora, iar acolo dau o tura ca boschetarii prin parcare.

Ulterior traversez intersectia pe rosu, ca asa e mai sigur si ma indrept spre podul Ciurel. Efectuez la un moment dat sport extrem, stand la “aspiratie” in spatele a doua babute, vaslind din picioare cu fundu-n sa. Urmeaza zona dominata de o ceata de vreo 6 caini… adrenalina de adrenalina, fiecare dintre acestia incercand sa ma impresioneze cu niste colti mari, murdari si ascutiti.

In final vine si distractia, coborarea spre Semaparc, prind viteza consistenta iar aici sunt cat pe-aci sa ma tamponez cu 607. Trec podul peste Amazonul bucurestean si imediat sunt acasa. Toata distractia costa 35 de minute, dar am cu ce plati incat nu este nicio problema. Parchez dihania cu doua roti si ma gandesc daca sa mananc ceva inainte sa ma apuc de despachetat si ulterior de munca.