Genunchiul nerusinat

Ieri noapte, de plictiseala, am iesit la o tura pe-afara. Nu s-a intamplat mare smecherie cu plimbatul pe bicicleta cat faptul ca am luat o bordura in plin, probabil ma uitam dupa cucuvele… Bicicleta a facut un 180° vertical dupa care un zdronc puternic; eu am zburat la timp de pe ea, dar tot socul impactului a fost preluat de genunchiul stang. Stiam ca m-am lovit destul de foarte tare, dar am devenit cam insensibil la trebi din astea (un fel de maso 2.0).

Am plecat mai departe fericit fiind ca nu busisem vreo masina, caz in care as fi lasat bicileta la locul faptei si as fi parasit incinta ca orice pieton. Sunt doua lucruri de care mi-e cel mai mare frica atunci cand ma dau cu fierul pe doua roti: sa nu dau peste aia mici (de fiecare data franez, ocolesc, sar in fata masinii, dar aia mici sa pateasca nimic) si sa nu belesc (vai! ce urat vorbest, sa nu aduc vreo dauna fizica) vreo masina (desi ar cam merita sa rezolv ecuatii diferentiale sau fac niste geometrie analitica cu cheia pe ele, la modul in care sunt parcate).

Dis de dimineata chipurile cand ma trezesc trebuie sa ma si dau jos din pat, si… si calc in stangul… pac direct in fund m-am dus. Foarte distractiv mi-am zis eu… apoi am sarit in el pana ce a facut cum vreau eu. Dar de ce scriu eu despre asta? Foarte simplu… mi-am adus aminte in liceu la un meciu de fotbal (unii probabil ar zice ca de judo) cand cumva total aiurea am ajuns sa primesc un genunchi in ochi de la al mai schilod din echipa adversa.

Ma cam ofticasem teribil la treaba asta pentru ca as fi preferat sa ma fii lovit mai tare, dar de unul cu un crac mai solid (ma repet, maso 2.0). Schilodul cu pricina avea genunghiul cumva mulat dupa arcada si ochiul meu producandu-mi o vanataie foarte usoara, dar foarte maro. Ce era de facut, ca doar probabil tata imi facea “simetrie” pe fata daca ar fi vazut. Tata nu este chiar asa de violent pe cum s-ar crede, dar suna mai plastic asa. Desi, daca stau sa analizez mai bine, violenta psihologica e cea mai dureroasa, in fine, ignoram ultimele trei fraze.

Traiasca fondul de ten. Cam o saptamana mergeam la scoala fardat, mereu fiind atent la cine ce vede. Umblam cu tubul dupa mine si cu chestii din alea rotunde albe, eram o dama, cpm. Chiar si in pauze ma duceam la baie sa nu cumva “sa-mi fuga” fata. Acasa faceam baie dupa cum parintii erau plecati sau erau stiri ceva, sau pur si simplu stateam imputit… Evident ca pe tata l-am pacalit usor, doar capatasem experienta, iar colegii se amuzau teribil la scoala batand mereu apropouri pe la ora de matematica si nu numai.

Dintre chestiile ascunse de parinti as putea aminti o luxatie de ligamente care m-a chinuit 3 saptamani in care abia mai puteam sa scriu, sa mananc, sau efectiv sa ridic mana, unghii rupte cu totul de la fotbal, tendoane tocate de abia calcam, julituri si febre de tot genul.

PS cumva mai sus apare cuvantul cpm care de fapt inseamna cost per mille si orice asemanare cu vreo injuratura este pur si simplu conjucturala.