Desfacatorul de samburi
Eu si M obisnuim adesea sa mergem la picnic. Picnicurile noastre sunt neconventionale, este suficient sa fie frumos afara, sa existe ceva de mancat bun de impachetat si mancat la distanta, voie buna si o idee de locatie. N-am avut niciun picnic pana acum pentru simplu motiv ca s-au copt ciresele. Ei bine, pentru toate este un inceput.
Otet dulce
A fost o zi cumplita la serviciu. Sunt extrem de obosit, dar ma inveselesc si prind puteri cu gandul ca este miercuri si voi urmari impreuna cu M un meci de fotbal foarte tare. Ajung acasa, deschid usa, arunc cheile pe o masuta si il strig pe M. Nu raspunde, il caut la el in camera si nimic.
Il gasesc in bucatarie stand in fund pe covor. M plange si suspina. M-asez usor langa el si il intreb ce se intampla. Ca si cum nici n-as fi fost langa el isi continua starea de amaraciune. Il mangai usor strangandu-ul usor la pieptul meu.
Lanul de grau (partea 1)
In sfarsit vacanta de vara. M a terminat anul scolar in urma cu doua saptamani. Ne-am propus sa mergem cateva zile pe la tara, in vizita la bunicul.
Tocmai ce am terminat de strans si spalat farfuriile dupa ce am luat micul dejun. Ne pregatim sa facem bagajul. Ca intotdeauna il facem impreuna, este distractiv si ne sporim astfel sansele as nu uitam ceva. Ne intindem amandoi gentile pe pat – evident a mea este mult mai mare si mai incapatoare.
Vata pe bat
M are 5 anisori si ne plimbam cu tricicleta prin parculet. Nu puteam rata o astfel de zi superba de februarie. Ma amuz teribil ca de multe ori nu pedaleaza corect obosindu-se prea tare. L-am invatat multe lucruri, dar consider ca de data asta trebuie sa invete singur.
Ii ofer libertatea de a se indeparta mai mult de 5m de mine, dar sunt foarte vigilent la tot ce se intampla. In mintea mea se deruleaza tot felul de scenarii, coliziuni, rasturnari si ori de cate ori simt un pericol ma apropii rapid si totusi discret. Stiu cat de mult ii displace sa preiau eu controlul ghidonului asa ca de multe ori trebuie sa procedez mai neconventional.
Prima zi de scoala
Este o dimineata rece de toamna, un 15 septembrie cum n-am mai simtit demult. Desi am verificat totul inca de aseara, am pus ceasul sa sune mai devreme pentru ca totul sa mearga perfect.
M inca doarme. Deschid usor usa camerei lui si il privesc cu drag pret de cateva minute. Sta in patutul lui mic, infofolit bine cu o patura cu multe multe cifre. Mosteneste de la tatal lui pasiunea pentru numere. Ieri, inainte de culcare n-a mai vrut sa-i citesc o poveste si am numarat impreuna numere prime ca oamenii mari – cu asta ii place lui sa creada ca se va ocupa cand va creste mare.
[...]
