Desfacatorul de samburi

Eu si M obisnuim adesea sa mergem la picnic. Picnicurile noastre sunt neconventionale, este suficient sa fie frumos afara, sa existe ceva de mancat bun de impachetat si mancat la distanta, voie buna si o idee de locatie. N-am avut niciun picnic pana acum pentru simplu motiv ca s-au copt ciresele. Ei bine, pentru toate este un inceput.

Sub dusul rece si puternic de la chiuveta se imbaiaza cirese mari, negre si carnoase. Le selectionez cu mare atentie pe cele mai dolofane si mai impecabile dintre acestea, le rup codita si le asez matriceal intr-o caserola de plastic. Ma auto impresionez de calmitatea de care dau dovada, cand deodata…

- Hai tata azi, ce tot le faci? pana termini se fac stafide.

Ma fac ca nu pricep, si, tragand cu ochiul la ce facea M – uza telecomanda televizorului – ii raspund cu aceiasi moneda:

- M, dar de patura aia ce se mai aude, vrea sa vina cu noi sau nu.

- Cu noi da, dar are alergie la stafide…

Imi vine pe loc o replica destul de acra, dar zambesc si-i ofer toata satisfactia duelului verbal. Termin joaca cu ciresele si le pun in rucsac, evident dupa ce impachetez si paturica. Plecam intr-un sfarsit. Pe drum M incepe sa-mi povesteasca un film total neinteresant din punctul meu de vedere, dar il ascult, ba chiar il si opresc in momente cheie pentru a cere detalii si a-mi exprima alte puncte de vedere, antrenandu-i memoria si inteligenta.

Pe fata mea se putea distinge un sentiment de multumire de sine, intr-o clipa de maxima liniste contempland la gandul de ce tata minunat sunt… cand poc ! … realizez ca uitasem desfacatorul de samburi. Din curcan umflat la 6 atmosfere devenisem aproape instantaneu catelus plouat cu coada-ntre picioare. Incepusem sa ma oftic, pentru ca decisesem ca este mai interesant sa scoatem samburii la fata locului printr-o activitate de intarire a relatiei tata fiu.

Ajungem dupa ceva timp la umbra unei trestii, pe malul unei ape. Gasisem acest loc mai demult cand oprisem ca i se facuse rau lui M de la drum. Inghitim total necivilizat sandwich-urile din dotare dupa care trecem la perlele magice.

- Tata, dar unde-i desfacatorul de samburi ?

- Pai, … parca tu trebuia sa-l iei.

- Nu, eu trebuia sa iau patura.

- Pai si, ai luat-o ?

- Nu se vede?! doar stai pe ea.

- Uite, o barza! il smecheresc eu pe M incat sa se uite in directia opusa. Ma ridic si fug cu ciresele. Si asa incepe prosteala uzuala. Evident ca dupa ce obosim de-atat alergat ne hotaram totusi sa mancam si ciresele. Din matricea 3d de cirese facuta de mine am obtinut un con de samburi, dar de data asta cu ajutorul lui M. Ba mai mult, am facut de-asa natura ca pe final, cand incepusem sa mancam fiecare cate una, sa fiu pe pozitie para, tocmai pentru ca M sa fie cel care pune varful piramidei.

- Tata, dar ce facem cu samburii astia?

- Pai as putea sa-ti zic “uite un urs”, sa fug cu ei si sa vedem daca merge treaba…

Pauza de ras copios…

- Vorbesc serios tata, n-am putea face ceva util cu ei?

- Ba da, iti dai seama cum ar fi ca din fiecare sambure ar creste un cires, iar din ciresele aceluia iar cate un cires…

- Da, toata lumea ar fi plina de ciresi… e cum mi-ai spus demult istoria sahului cu boabele de grau.

- Exact! iar primaverile ar fi pline de parfum si flori – completez eu cu o voce usoara, cazand putin in visare. Incep sa-mi imaginez grafuri evolutive, in fiecare nod inflorind cate-un cires. Privesc ciclii interminabili si o livada splendida in expansiune. Petale infinite se joaca-n adierea lina a vantului. Deschi greoi ochii si-l vad pe M in departare. Face trei pasi, infige un sambure-n pamant, face alti trei pasi, infige un alt sambure – trei pasi, un sambure – si se-nsereaza …