Iubire centenara

Acesta este postul cu numarul 200 pe beculetzu.ro. Nu stiu ce sa fac, sa scriu despre precedentele 199, cum au fost, care au fost cel mai apreciate, cele mai vizitate? As putea sa scriu despre viitor, despre urmatoarele cateva mii… As putea scrie despre orice, dar sa fie ceva mai interesant… astept inspiratia…

Mananc niste orez cu lapte, inca n-am nicio idee interesanta. Raspund la un email, tot nimic… Ma joc cu un elastic galben, il fac ba triunghi, ba patrat, ba poligon cu maxim 10 laturi… si vine… (nici primavara, nici pensia ci inspiratia)

Imi aduc aminte in scoala primara cand eu impreuna cu doi colegi (Dragos si Emil) eram fascinati de contorul de gaze din curtea scolii pe care il supravegheam ori de cate ori se strangeau multi de 9 si urma sa se roteasca multe cifre deodata. Intr-o pauza am intarziat fantastic de mult timp la ore pentru a prinde am impresia trecerea de la x999999 la (x+1)999999, lucru foarte rar de altfel… Apoi alergand repede spre clasa, Dragos a facut baita intr-o baltoaca, impidicandu-se ca un natang. Ne-am amuzat cu totii, dar a meritat zicea el… ce sa mai zic de mine si Emil ca avusesem parte de portie dubla.

Dar nu asta este senzatia care ma inspira… acum pun si titlul: Iubire Centenara. Inima este doar un orgam, totusi, foarte aproape de aceasta simt un freamat puternic, iubirea nu-mi da pace. Voi vorbi, atat cat voi putea, despre iubire. Ma repet, atat cat voi putea…

Inchid ochii… un fazan tantos poleit cu pietre pretioase sta incordat pe un piedestal. Soarele isi pierde cumpatul si-si atinteste toate razele spre aceasta frumusete. Razele-i cad pe nestemate producand sunete usoare si vii. Ingamfat, fazanul dezaproba atingerea solara, plecand alene pe o carare. Totul devine intuneric. Rotesc privirea mintii spre propriul stejar suspendat, iar sub protectia lui imi exprim iubirea.

Mi-e dat sa uit atatea lucruri, dar nu si pe ea. Intr-o vreme imi evaluam nebunia de a crede ca simt cand se gandeste la mine. Indiferent de gand simt cum se rupe o parte din mine, pieptul luandu-mi foc. Paradoxal, tot ce iubesc mai mult pe lumea asta si cealalta imi face cel mai mult rau… dar nu-mi mai pasa.

Traiesc un vis ce nu-mi apartine. Cu bratele aduse la piept o vad jucandu-se nelinistit cu-o draga cruciulita. O vad privind o cruce mare de lemn innegrita, astepta un raspuns ce nu mai vine. Prin vazduhul intunecat mici fante de lumina strabat greoi iluminand un brat al crucii. Lumina pulseaza stingandu-se usor. Boboci de lacrimi se scurg usor pe obrazu-i alb. Isi simte picioarele greoaie, si, atintita in loc nu poate urma lumina si linistea sufleteasca.

Imi este asa de usor sa iubesc… indragesc si iubesc totul in jurul meu, chiar si-un pix… imi este aproape. Gasesc divinitate si-ntr-o scobitoare, atunci ce pot spune despre o fiinta, cu atat mai mult o persoana. Am iubit, iubesc si voi iubi multe fiinte, dar sa mergi pe bicicleta nu poti invata decat o data.

Ma amuz scurt de faptul ca de multe ori x intreba pe 1-x cat de mult 1-x il/o iubeste pe x. Raspunsurile sunt de-asa fel ca functia iubire este monoton crescatoare in majoritatea intervalelor (zilelor), la certuri constanta, iar la despartire face graficul aparatului medical ce indica faptul ca pacientul a murit. Iubirea mea este de ani buni, si asa va ramane mereu, functie constanta. Pentru rautaciosi si pretentiosi x real in (0;1).

Iubirea este asa cum fiecare dintre noi o poate exprima. Toata lumea iubeste si toata lumea este iubita. Unii cred ca iubesc doar pentru ca au pe cineva aproape, altii pentru ca sunt foarte buni prieteni, altii pentru ca se cunosc de mult timpi, altii pentru ca au trait diverse momente impreuna… Unii iubesc mancarea, altii banii, altii sexul, altii sportul, altii sa ucida, altii sa creeze, altii moartea, altii florile si marea majoritate intre ei. Nu pot judeca modul in care altii traiesc iubirea ci doar sa reflectez asupra propriilor perceptii.

Mintea-mi este plina de exemple de cum percep iubirea, dar lipsite de vibratia pe care o simt cuvintele sunt doar perechi intr-o multime banala. “Te iubesc” este la fel de usor de pronuntat precum o banala injuratura materna, dar doar o data am plans rosting cele doua cuvinte. Iubirea mea e centenara, iubirea mea este lumina.