Iubire centenara
Acesta este postul cu numarul 200 pe beculetzu.ro. Nu stiu ce sa fac, sa scriu despre precedentele 199, cum au fost, care au fost cel mai apreciate, cele mai vizitate? As putea sa scriu despre viitor, despre urmatoarele cateva mii… As putea scrie despre orice, dar sa fie ceva mai interesant… astept inspiratia…
Mananc niste orez cu lapte, inca n-am nicio idee interesanta. Raspund la un email, tot nimic… Ma joc cu un elastic galben, il fac ba triunghi, ba patrat, ba poligon cu maxim 10 laturi… si vine… (nici primavara, nici pensia ci inspiratia)
Cea mai draga diploma
Mi-am luat toate diplomele de-acasa si-acum, din lipsa de ocupatie, ma minunam rasfoindu-le. Multe dintre ele sunt patate spiritual, dar am totusi una la care tin nemaipomenit, cea care este si prima din colectie.
Cu desfranata la plimbare
As vrea sa pot spune ceva interesant despre cum am petrecut Pastele, dar ca si pana cum, am fost acasa pentru a “semna” condica. In afara de placuta companie a unui bun prieten totul a fost plin de incordare, stress, doar micile evadari reusind sa-mi pastreze calmul.
Am mancat mancare si am baut orice in afara de alcool, in ultimele saptamani creandu-se in mine o hipersensibilitatate generala, manifestata si in directia asta. Ajuns in Bucuresti primul lucru pe care l-am facut, chiar si inainte de spalat pe maini si despachetare, a fost acela de a iesi cu bicicleta la o tura.
Otet dulce
A fost o zi cumplita la serviciu. Sunt extrem de obosit, dar ma inveselesc si prind puteri cu gandul ca este miercuri si voi urmari impreuna cu M un meci de fotbal foarte tare. Ajung acasa, deschid usa, arunc cheile pe o masuta si il strig pe M. Nu raspunde, il caut la el in camera si nimic.
Il gasesc in bucatarie stand in fund pe covor. M plange si suspina. M-asez usor langa el si il intreb ce se intampla. Ca si cum nici n-as fi fost langa el isi continua starea de amaraciune. Il mangai usor strangandu-ul usor la pieptul meu.
Pocnituri
Astazi mi-a venit usa de la cuptorul cu microunde. Toata povestea incepe acum vreo trei saptamani cand la un moment dat am observat cum se inroseste geamul de protectie interior de la cuptorul cu microunde. Am stat si m-am minuntat cateva secunde vazand cum incepe sa se topeasca. Era ceva foarte spectaculos de privit ceva de genul ca-ntr-o reclama mai veche de la McDonalds: “Uau!”.
L-am oprit, ca ce puteam face (pe el, cuptorul)… Incepand sa se raceasca sticla a inceput sa se compacteze (pV=mRT – nu intru in detalii) si la un moment dat a explodat super super fain, sarind cioburi peste tot. Meserie mi-am zis eu in mintea mea… inca si-acum mai gasesc cate-un firicel de ciob.
Modelul tatalui meu
Nu are nicio legatura ca personalitate cu calendarul american (care incepe Sunday, Monday, etc…), dar tata dintotdeauna i-a placut sa inceapa lucrurile duminica. Cumva in psihologia proprie i s-a intiparit faptul ca mereu are starturi lente si cumva a doua zi (luni) va fi intrat deja “in paine”.
Imi displacea la maximum (maxim am spus!) treaba asta si stiu ca erau multe duminci frumoase in care eu stateam in casa antrenandu-mi neuronii cu probleme de matematica. Se facea astfel ca eu ani buni weekendul meu era de o zi, sau chiar niciunea (dar nu ne intereseaza detaliile).
Adrenalina pe roate
Asa cum asteptam inca de miercuri azi a fost o zi foarte frumoasa. Sunt rupt, lovit, murdar, julit, dar impacat. Am scos in sfarsit parasuta cu pedale “in lume” – zilele trecute am invatat-o doar imprejurimile.
Am iesit frumos pe la Grozavesti facand tot felul de ocolisuri printre stradutele alea, speriat ca de bombe de multitudinea de potai care in loc sa stea cu burta la soarea imi provocau mie palpitatii. Toate bune si frumoase cand ajung pe panta ce ducea la Apaca. Foarte naspa situatia pentru ca bicicleta are doar o viteza si roti de 20″.
Imi dau sufletul de doua ori pana sus, asudand teribil. Imi venea sa ma intorc, dar mi-am pus dracii in functiune, incapatanandu-ma teribil. Si a meritat… merg frumos pana la Leu, dar de-acolo surpriza… coborare lunga. Adrenalina de adrenalina… mai dadeam si eu din pedale era smecherie nu gluma.
48 de spite
Pe vremea cand eram in liceu imi doream nespus de mult un bmx. Nu de putine ori treceam pe langa magazin, o priveam si imi doream candva sa mi-o pot cumpara. Au fost tot felul de momente in perioada liceului: cateodata aveam banii necesari si ai mei nu ma lasau s-o cumpar, ba n-aveam bani, ba eram cufundat in stari emotionale de uitam de bicicleta, ba nu stiu ce.
Imi aduc aminte in clasa a 12a, in vinerea dinaintea judetenei de matematica eram asa de gol pe dinauntru, eram foarte pierdut, si in plus, asa cum se intampla de cele mai multe ori, primisem “incurajari” din partea tatalui meu. Am iesit pe-afara sa ma mai racoresc.
FIFA la superlativ
Cand eram mic mai jucam si eu FIFA pe furiseala sa nu ma prinda ai mei. Cateodata acasa, cateodata prin cluburi, dar cel mai fain era in timpul orelor de informatica.
Cum eu aveam statut privilegiat, toate cele 7 ore de informatica (4 de laborator, 2 de materie si 1 de optionala) insemnau pentru mine timp liber. Nu de putine ori reuseam sa-l convig pe prof sa ofere cate un wild card si catorva colegi, inventand de fiecare data o gramada de prostii, unul din ele fiind acela ca aveam nevoie de un coleg ca sa ma ajute sa bag niste numere la loto… 4 ore…
Fericire cu 1 leu
Proasta zi de a face cumparaturile in Crangasi. Astazi si maine piata mare este inchisa pentru ca pe 17 martie se deschide noul sediu comercial. Profit totusi de vremea frumoasa si efectuez o elipsa prin parc, pe langa podul Ciurel si retur.
Sunt placut impresionat sa vad niste piste pentru persoanele cu handicap facute cu adevarat cum trebuie – mai lungi, mai imbarligate dar cu panta redusa. Ma amuzam de multe ori cu niste colegi cand treceam prin facultate si nu numai pe langa niste piste cu panta chiar si de 45 de grade exclamand ironic faptul ca trebuie sa fii super-handicapat sa poti urca.
