O zi ciudata rau de tot

Ma trezesc la 4-5 dimineata sa hidratez instalatia si-mi aduc aminte un vis tocmai copt in minte. Subconstientul meu e un hoinar extrem, creierul meu de cu zi nereusind sa-i desluseasca toate goangele din lipsa de timp. Lipsa de timp este de fapt doar un pretext intrucat motivul foarte evident este acela ca subconstientul este the smart ass inside me, dar nici eu nu sunt chiar de colo.

Visul poate fi intitulat simplu si frumos “The Flinstones din viitor”. Eu eram, obvious, eram protagonistul cheie si ma trezesc aruncat intr-o actiune plina de peripetii, un fel de Apocalypto, fiind fugarit de o goanga mare. Prin goanga se intelege un element al multimii creaturilor de mari dimensiuni care papa umanoizi.

Alergam si alergam cumva sa-mi salvez pielea, dar pe masura ce simteam visul, ingrijorarea cea mai mare era aceea ca undeva, intr-un loc aparent numic casa, o Wilma era in pericol. Fugeam mancand pamantul ca sa citez din clasici. Stiam ca nu e bine sa vin cu goanga dupa mine, existand posibilitatea sa-i ofer acesteia un 2 in 1.

Dar exista un plan. Mereu exista unul. Inventasem eu tot felul de chestii pentru astfel de situatii, pentru a-mi proteja bifamilionul. Dau un pic fast forward si ajung intr-o scena in care eu si cea care deja se afla sub codename Wilma stateam intr-un safe-place, privind cum goangele ne distrugeau casuta si plantatia de de-ale gurii.

O tineam pe Wilma in brate, ascultand cu mare bagare se seama cum ii pulsa inimioara. In acele momente cruciale, eu (dar pentru dragul paragrafului Fred), deci Fred isi facea planul pentru viitoarea casuta, un pic mai mare, mult mai sigura. Nu este relevant cat de blajin Fred o alinta pe Wilma, cat fapul ca la un moment dat incepe sa rosteasca pi egal cu: trei virgula unu patru, unu cinci noua doi sase… dupa care trazneste:
- In liceau stiam mai multe zecimale – iar partea si mai si mai, Wilma capata voce, dupa ce in prealabil zambea cu duiosie privindu-ma rostindu-mi prostiile.
- Cinci.

Trecem mai departe. Eroii Revoutiei, pe canapea la dentist. Scot laptopul si incep sa frec pisica. Il vad pe medic ca l-a rezolvat pe un pacient. Din poiltete extrema inchid rapid jucaria, tocmai cand confirmasem shut down, acesta scotand capul pe dupa hol zicandu-mi ca se duce sa consume niste tutun. Decojesc o lamaie in minte si repornesc laptopul, mici urme de aburi iesindu-mi prin scalp.

In cateva minute ajung pe tronul principal unde incep sa fi supus la torturi fara frisca. Azi chipurile era data cand trebuia sa-mi dea intra-palatinalul jos (adica o chestie care a stat ca un parazit pe cerul gurii tinand-umi palatinalii stalpi de rezistenta pentru arcada). Zzzzzuummm zzzuumm se aude de doua ori cateva secunde drujba finuta numita freza, taind legaturile metalice.

- Hmmm, nu iese! exclama medicul.

- [pauza] ! exclam eu.

- Hai sa tragem usor de ea…

- [tot pauza] ! exclam eu.

Baga usor patentul si incepe sa-l traga de craci afara. Nesimtit, intrapalatinalul se lasa greu de convins, cu mare incapatanare stand infipt in arcada mea.

- Ete na! exclama dentistul, tragand mai voiniceste.

- Ete p*** ! exclam in gandul meu, oarecum de-atatea exclamari la care, avand gura sub tratament, nu aveam drept la replica.

- Hai sa clatim un pic ! si incepe sa apese pe un buton, provocand pornirea unei pisetoare intr-un pahar de unica folosinta.

- Cred ca mai mult zic eu… primind inapoi posibilitatea tehnica de a comunica verbal.

Si sange, sange, mult sange incepe sa dea navala in mini chiuveta aia. Si incep sa scuip sange diluat cu apa, pentru ca apoi sa scuip sange diluat cu apa de gura, si mult mai tarziu apa de gura diluata cu sange. Plin de exclamari geniale.

- Asa se intampla, iti dai seama ca fost stres foart mare pentru cerul gurii, un an si ceva sa stea lipit de intrapalatinal. E carne vie acolo, dar trece.

Eu, stand aplecat si scuipand de zor si ultimii plamani:

- Carnea vie ca carnea vie (ne amuzam toti 3, eu, medicul si asistenta de poanta bine venita in acel moment), dar dupa ce vad eu in ciorba de-aici mai e si carne moarta.

Dupa experienta nu neaparat senzationala (au fost altele si mai si) plec de la dentist. De la Eroii Revolutiei trebuia sa ajung la Piata Muncii. Iau Metroul. Asca cum e si titlul “O zi ciudata rau de tot”, ca sa ajung la destinatie fac asa:

Eroii Revolutiei pana la Unirii, de la Unirii pana la Dristor 1. La Dristor 1 iau gresit si-ajung la Nicolae Grigorescu. Ma intorc la Dristor 1 si ajung intr-un final la Piata Muncii.

… si asta nu e tot… continuarea zilele urmatoare