Biscuiti cu drag de la Oreo
13 saptamani am colaborat cu o firma ce avea sediul in Rin Grand Hotel. Unele din cele mai faine momente erau pauzele in care mergeam la un chiosc unde imi cumparam biscuiti Oreo – si cumparam, nu gluma. Pe piata (adica prin Carrefour, Cora si alte supermarketuri) inca nu aparusera, deci cumva era un produs premium.
Papadia eului meu
Intr-una din zilele precedente am asistat la o prezentare de branding a unei echipe din US. Dupa ce ne-au servit bs la greu au inceput sa fie si ei interesanti prin diferite chestii. Ne-am impartit in grupuri sa ne stoarcem creierele si sa producem viziunea echipei din Romania. Asta a fost foarte interesant pentru ca grupa mea, team number four a picat tocmai in sala de protocol unde erau toata bunatatile de mancat si baut. Ne-am infipt vitejeste in tot ce era pe-acolo dupa care ne-am stors creierii precum buretii.
Puisorii mamei
Mai intai as incepe cu o idee desprinsa dintr-o emisiune de pe Discovery. Aceasta se numeste ceva de genul tehnici de supravietuire. Protagonistul acestei emisiuni se afla intr-unul din episoadele show-ului in padurea amazoniana. Ne-a demonstrat calitatile lui de supravietuitor prinzand piranha cu un arc confectionat la fata locului.
Cei mai mici dintre noi
Am primit zilele trecute urmatorul comentariu pentru postul Povestea Iepurasului Palavragiu.
Super povestea, am primit pagina de la o prietena, am si eu o rugaminte, ai putea sa imi trimiti povestea sa o pot salva si scoate la imprimanta cu poze sa ii citesc fetitei mele, are 3 anisori dar ii plac mult povestile. Mersi mult si incerc sa gasesc si a 2-a poveste ca ai zis ca ai postat 2.
M-am conformat, fidelizandu-mi audienta:
Buna ziua,
Va raspund in urma comentariului de pe beculetzu.ro. Am incercat sa va creez un document word (atasat acestui email). Il mai editati si dvs. inainte de a-l printa, in functie de cum doriti sa fie forma finala. A doua poveste se numeste Printul Fericit si o gasiti facand click aici. Sa va traiasca fetita mult si bine .
Toate cele bune, beculetzu
Floricele fara nume
Ma grabesc incet sa prind returul sfertului de finala din Champions League dintre Barcelona si Arsenal. Merg cu mainile in buzunar si privesc in departare, incercandu-mi astfel vederea tot mai obosita. Afara este liniste deplina, singurul lucru viu pe care il percep este lumina alternativa a unui semafor.
Zaresc o batranica in drumul meu. Afara e foarte frig – desi nu-l simt, il percep si sunt constient de asta. Batranica este imbracata subtire tinand in mana niste floricele. Ma opreste cu o voce calda si imbietoare, intrebandu-ma daca doresc o floricica. Ii raspund politicos ca nu, dar ii multumesc pentru intrebare.
Inapoi in oras
E o zi urata de luni – ploua si vremea e in general nepasatoare. Dar pentru mine nu conteaza deoarece incepe o noua saptamana. Am planul stabilit pentru urmatoarele 7 zile, dar nici asta nu conteaza foarte mult. Analizez destul de zambitor: “Dar ce conteaza?”…
Clipul de mai jos:
Fara titlu
E vineri seara si sunt obosit. E asa de liniste ca imi aud bataile inimii. Ma concentrez asupra ei, dar e indiferenta pastrundu-si ritmul. Nu conteaza ca nu e adevarat, dar e asa de placut sa asociezi sufletul cu inimioara – e un sentiment extrem de placut ca atunci cand simti bataile inimii sa crezi sufletelul e la locul lui. Lucrurile insa nu stau asa…
Ma-ncearca un sentiment de dor puternic. Tanjesc momente bune dupa sufletu-mi plecat departe. Resimt nevoia de a avea totul: iubire, afactiune, fericire. Ascult Enrique Iglesias cu Ring my Bell. Pare faina, plina de duiosie, chiar daca putin melancolica.
Azi e cat de insorit vreau eu
Este o zi senina de sfarsit de martie. M-am trezit devreme si deja pana la ora 11 am facut jumatate din ce mi-am propus. Natura imi asculta gandul, iar peisajul imi urmeaza visele. Ieri a fost ploaie si mohorat, dar m-am simtit exact cum ma simt astazi – astazi cand este insorit, iar mintea-mi imprima aspiratii marete.
Bucurestiul in detalii
Umblu cu adevarat haotic pe-afara. Privesc cu mare atentie tot ce se intampla in jurul meu. Afara este o vreme minunata si cumva ma compatimesc pe mine si pe toti care in astfel de zile stau in casa.
Ascult radio deci nu traiesc Bucurestiul decat prin imagini. Undeva in mijlocul drumului doua fete si un baietel imi smulg primul zambet. Probabil prietene si fratiorul unei dintre ele creaza un moment hilar. Cel mic statea si se stramba la cea pe care o presupun eu sora lui; deduc ca aceasta ii cerea capacul de la o sticla de suc, el “conformandu-se” aruncandu-i capacul in picioare. A doua fata se prapadea de ras si eu de rasul ei.
