Puisorii mamei

Mai intai as incepe cu o idee desprinsa dintr-o emisiune de pe Discovery. Aceasta se numeste ceva de genul tehnici de supravietuire. Protagonistul acestei emisiuni se afla intr-unul din episoadele show-ului in padurea amazoniana. Ne-a demonstrat calitatile lui de supravietuitor prinzand piranha cu un arc confectionat la fata locului.

Mai departe am putut observa cat de imposibil este sa faci focul in America de Sud, atata timp cat ploile nu contenesc. Noapte respectiva a trebuit sa se multumeasca cu un strat natural izolator, mai precis si-a bagat pe sub haina paie, multe paie. Foarte interesant.

A doua zi era ud, descumpanit si infometat. La un moment dat s-a oprit, iar fafa i s-a luminat rapid, capatand o aura cu totul si cu totul pozitiva. Undeva la cativa metri inaltime zarise o floare mov superba. S-a oprit s-o admire si sa multumeasca divinitatii pentru stropul de lumina pe care i-l adusese la nevoie.

Din Amazonia revin in Bucuresti – desi pentru unii nu e mare diferenta. Impreuna cu fratele meu am trecut podul de peste Dambovita, si, pentru ca o ceata de caini facea mare tam tam, decidem sa mergem pe trotuarul apropiat de balta. Zarim o rata tantosa cu un careu de bobocei mici, simpatici, scumpi, dragalasi, jucarii vii, minunatii insufletite. Ne bucuram nespus de moment, dar ce era mai frumos abia urma sa vina.

Ceea ce initial incepusem mai sus sa fac corespondenta cu poker-ul, careu de asi cu dama se dovedeste a fi de fapt echipa mondiala de fotbal. La un semnal cunoscut doar in limbajul specific, doua linii de cate trei puisorii intregesc familia, zburdand de langa malul cumva inaccesibil privirilor noastre.

Nu ne-a venit sa credem si am renumarat pentru a fi siguri, dar zece sunt puisorii mamei. Mi-e greu sa exprim imaginile vizuale, ce sa mai zic de trairea emotionala. Acesta este un post perfect pentru categoria Lucruri marunte pentru ca in final, ipotetic tragand linie, altceva nu e.